Întâlnirea 28 bizz.club Iași: digital, radio, momente de networking dinamic, recomandări

Preocuparea pentru întâlniri reușite, pentru întâlniri care să aducă valoare fiecărui participant, pentru întâlniri care să se termine cu ”mai vreau” sau ”mi-a plăcut” nu reprezintă pentru noi un capriciu sau un moft prisoselnic – e un obiectiv țintit cu care pornim de fiecare dată la ”drum”.

Dar ce înseamnă concret ” a aduce valoare” pentru că multă lume folosește această sintagma atât de des încât candidează cu șanse reale la desuetudine.

Concret, la sfârșitul întâlnirii precedente un membru de-al nostru a început un demers de colaborare cu trainerul Mihaela Miron, iar la sfârșitul întâlnirii de ieri, invitatul Marian Bârcău a fost ”asaltat” la finele întâlnirii pentru recomandări, sugestii și sfaturi privitoare la subiectul prezentării.

Acestea sunt cele mai recente exemple.

E un semn că atât cei care participă, fie că vorbim de membri sau de invitați, cât și de traineri își extrag valoarea în urma întâlnirilor săptămânale.

În speranța că am fost destul de explicit, permite-mi să avansez în linia de atac a întâlnirii.

Joia dimineață toate drumurile duc la Andalu Gastrobar, în Copou pentru întâlnirea bizz.club Iași.

Ieri a fost o nouă întrunire interesantă în care am avut la un loc toate canalele de promovare importante: digital, radio, print, video marketing, servicii de personalizare.

Reprezentații radio la această întâlnirie au fost prietenii și parteneriii noștri de la VIVA FM. La momentul spotlight au povestit despre proiectele frumoase pe care le desfășoară și inițiativele lăudabile pe care le au constant.

De pildă, PENTRU LOCALNICI este un proiect Viva FM prin intermediul căruia promovează afacerile locale, cu scopul de a încuraja consumul de produse și servicii autohtone. Promovarea din cadrul acestei campanii implică mai multe canale media: radio, online și print.

Momentul de training a fost susținut de Marian Bârcău, Team Leader Canopy. A făcut o prezentare destul de amplă a ceea ce înseamnă lumea online-ului și Google Ads, a dat exemple relevante și a povestit cu umor cele mai importante aspecte ale acestei prezenței în digital.

Iată câteva lucruri interesante pe care le-am aflat:

”Nu ne conectăm, trăim conectați.”

”68% din consumatori au recunoscut că își verifică telefonul mobil în primele 15 minute după ce s-au trezit.”

 

  • Business-urile trebuie să se adapteze constant.
  • Să urmarească piața și nevoile acesteia.
  • Să fie atente la nevoile clienților.
  • Să fie acolo unde sunt clienții lor și să vină cu o
    soluție la problemele lor.
  • Să fie acolo când caută produse/servicii similare cu
    ale lor.

Top 5 sfaturi atunci când realizam un website:

  • Layout “clean” și nagivare ușoară
  • Scop bine definit
  • Incărcare rapidă
  • Call to action puternic
  • Mobile este o prioritate

Ne (re)vedem săptămâna viitoare!