Întâlnirea 32 a bizz club Iași – Adaptarea cu promptitudine la noua realitate

Joi, la întâlnirea cu numărul 32, ne-am revăzut în dealul Copoului, la Andalu GastroBar. După micul dejun copios, servit matinal la ora 07:30, am dat drumul unei noi întâlniri pe cinste.

În cadrul momentului de Spotlight, Vasile Ciubotariu, ne-a vorbit despre performanțele companiei pe care o deține. Depanări Rapide este o firmă din domeniul reparațiilor instalațiilor electrice, sanitare și termice, înființată în martie 2018.

Promptitudinea, calitatea, rapiditatea și profesionalismul sunt câteva dintre caracteristicile care descriu activitatea firmei. Serviciile pe care ei le oferă se îndreaptă și spre zona de consultanță, achiziții de materiale și dispecerat Non-Stop.

Iar pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, Vasile, membru de câteva luni în clubul nostru, ne-a mărturisit că timp de câțiva ani a fost de profesie…jurist. Până într-o zi, când și-a dorit să pornească o afacere în zona intervențiilor pentru instalații, disponibilă 24/24 pentru a remedia avariile oricărui tip de instalație.

 

Pentru momentul de training, am rămas tot în zona avariilor, însă de această dată, ne-am îndreptat atenția spre avariile cauzate companiilor de către criza COVID-19. Am discutat cu Dan Schipor, partener BDO România, despre cum să îți adaptezi afacerea la noua realitate.

 

 

Au trecut 6 luni de când ordinea lucrurilor s-a schimbat, astfel încât nu mai putem vorbi despre o revenire, ci mai degrabă despre adaptare și inovare. Dan ne-a pus la dispoziție o analiză SWOT cu punctele tari, punctele slabe, oportunitățile, dar și amenințările, ce vin la pachet cu această criză, devenită o piatră de încercare pentru toate sectoarele de activitate.

Iată câteva tips&tricks cu care am rămas după momentul de training:

  • Valorificați oportunitățile ce vă apar în cale;
  • Nu întârziați în procesul de luare a deciziilor;
  • Învățați să gestionați frica și riscul;
  • Diversificați si explorați alte piețe de desfacere;
  • Reevaluați resursele aflate la dispoziție;
  • Redefiniți-vă lanțul valorii.

În final, așa cum enunța și Jim Collins, „provocarea nu este doar aceea de a clădi o companie care să reziste, ci una care să merite rezistenţa”.

Ne revedem data viitoare!